Se scutură cireșii în vântul purtred, acoperind cu petale roz poteca noroioasă a satului. Caii loviți de biciul soartei își aruncă potcoavele în adâncul gropilor, trăgând în spate căruțele răpciugoase, goale. Gonesc spre pădurea întunecată, invadată de ciuperci otrăvitoare și disecată de cărări perfide.
Oamenii tac, e o zi obișnuită de trudă. Își scot topoarele și, ridicându-le în aer, sfârtecă viața copacilor bătrâni.
Doar Andrei pare fascinat de culorile fluturilor ce își mișcă aripile lin, cărând odată cu ele sclipiri de vise. A vrut să prindă măcar unul, să-l ducă acasă ca să-i privească zborul întreaga zi. Așa că haț!...pe lângă...haț!...nimic.
- Nu te preocupa, știu să mă joc! spuse Andrei luându-și avânt și haț!...nimic...intrând tot mai mult în inima pădurii.
Cerul pătat nu se mai vede de coroanele împărătești ale copacilor care se înalță unul mai sus ca și celălalt, întinzând brațele către marele albastru, căscând plictisiți de același decor umed în care se află, zguduit de sunetul topoarelor.
Razele soarelui străpung pe alocuri ca sulițele întunericul instalat. Mușchii și lichenii au adormit pe pietre, ciupercile cresc în voie pe trunchiurile unse cu rașină, izvorul își cântă dorul undeva ascuns sub niște brusturi ascuțiti. Păsările speriate zboară să se ascundă de copilul ce le invadase teritoriul. Din ciripitul lor gălăgios și iritabil, iată ce ziceau sărmanele:
- Un alt prădător își arată colții... sub un zâmbet. Ciudată creatură!
Probabil nu au mai văzut niciodată un copil, căci în acel loc, unde sălașluia întunericul, nu ar fi trebuit să calce pământul o ființă atât de fragedă.
Fluturii își continuau drumul în întuneric, mișcându-se absenți de finețe, fiind parcă controlați de ațe, ca niște tragice păpuși ce își joacă încă o dată rolul. Lăsând în urmă firicele de polen, trag la rândul lor copilul, tot mai aproape, în brațele necunoscutului.
Andrei, copil prostuț de 12 ani, a fost crescut lângă sânul cald al mamei, iar astăzi, împlinind vârsta matură când băieții au voie să plece la pădure cu cei mari, este prima zi în afara cercului protector al femeii, dar și al bărbaților, pericol insesizabil însă pentru el...
Picioarele lui se avantă voioase, călcând iarba încleștată-n pietre, ochii săi văd doar fluturii și magia pe care o lasă-n urma prin polen. Acum o clipă era lângă bătrânul său tată, în clipa următoare deschidea porii solului umed din pădure.
Dincolo de tragedia copilului de a fi incapabil să prindă un fluture, bărbații își macină oasele, lovind cu putere copacii pentru a se putea hrăni de pe urma lor. La finalul săptămânii, urmează să coboare în orășelul cel mai apropiat, unde fac negoț cu lemnele strânse. Se vor întoarce cu bucate și alte lucruri de nevoie, apoi vor merge iar la pădure.
- Am să-i cumpăr lui Andrei ceasul acela cu cuc. A fost tare încântat când i-a zărit forma în vitrina moșului Tache. Îmi și imaginez îmbrățișarea lui puternică, plina de gratitudine. Însă, până acolo, mâinile acestea trebuie să muncească, respirăm mai tarziu, visăm în șoaptă, clădim viitorul în gând... Andrei, dă-mi toporul cu mâner mai lung...(tăcere)...Andrei?! Unde ești? L-a vazut cineva pe fiul meu?...(nici un răspuns pozitiv înapoi) Andrei!!!
Andrei se opri din fuga fără noimă. În fața sa se întindea o stâncă, crestată de culorile crude ale curcubeului ce găurea întunericul, care adăpostea o ființă. Fluturii arseseră la atingerea ei, scrumul lor împrăștiindu-se în vânt.
- Bună, copil. Te așteptam de ceva vreme, spuse ființa, întorcându-și fața. Mi-au trebuit 12 ani să îmi duc la capăt planul, iar de data aceasta nimeni nu va mai interveni înaintea ghearelor mele.
