Un urlet demonic cutremură pădurea și în urma sa coruri vibrante de lupi înfometați ieșiră din dânsa, fugind către satul ce deja ardea sub văpaia lunii arginti.
Într-o clipă peisajul deveni roșu, îmbibat în sânge, conturat de strigătele sătenilor.
E 18 noiembrie 1937, cu 12 ani înainte de povestea din pădurea tulburată. Satul se scălda în teroare, lupii năvălind în casele țăranilor fără apărare, strigând până la ultima suflare către Dumnezeu.
În mijlocul satului, pământul se crăpă de atâta sânge cald, iar un vuiet de cutremur opri pentru o clipă masacrul. În ochii unor săteni încă vii se oglindi o lumină de speranță...
Din rănile pământului ieșiră sute de suflete negre și tot pe atâția demoni însetați, gata să-și satisfacă pofta. Fără să mai zăbovească, s-au aruncat asupra sătenilor, crestându-le trupul, oferindu-le femeilor ocazia de a avea pe dracul în ele, la propriu. Spume și priviri în gol fără de lacrimi se zăreau pe fața celor invadați de demoni...Rugăciuni fiebinți se înălțau în văzduh, dar fără răspuns.
După 20 de minute, ceasul lovi ora 00, însă satul devenise o grămadă inutila de case dărăpanate și trupuri fără suflare. Demonii își plecară capul înapoi în adâncuri, iar lupii își îndreptară fuga către pădure ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Trecură trei zile, ploaia ștergând orice urmă de sânge, pământul îndemnându-și firicelele de iarbă să crească printre rămășițele și leșurile ce deja emanau o aromă putrezită în aer. Vântul a luat-o pe brațele sale, ducând-o tot mai departe.
Departe însă, o căsuță din lemn încearca să se adapteze soarelui puternic ce în sfârșit răsări după trei zile de ploaie. Din ea răsuna o voce de femeie, ce îl lăuda prin cântec pe Cel de sus. O acompania cățelul Lilo, lătrând voios în jurul ei.
Terminându-și lucrul, Ștefan se întoarce către casă, aducând cățiva pești pentru prânz. În mână ținea câteva firicele de aur, găsite în albia râului, special pentru soția lui, Adina. Voia cu orice preț să o facă fericită, de aceea îl adusese de la stână și pe Lilo, măcar să-i aline suferința ce o rodea pe dinăuntru tot mai tare. Dulcea ei voce de fetișcană de 21 de ani îl făcea să se simtă atât de puternic, atât de complet. Era pentru el o binecuvântare de la Dumnezeu, multumindu-i mereu pentru iubirea ce i-a fost dăruită.
Adina era o fată crescută la oraș, răsfățată prin buticuri și biserici cu turle înalte ce atingeau cu crucea norii de zahăr.
Odată a fost și ea îndrăgostită, zărindu-l pe Ștefan la una din slujbele de duminică. Era prima oară când Ștefan coborî de la stână în mijlocul orașului, venind să facă negoț. Nu stia el pe vremea aceea de ce oamenii se înghesuiesc pe ușile bisericești, dar, împins de curiozitate, intră înăuntru cu cușma pe cap. Întreaga gloată îl găsiră nesimțit și prost crescut, doar Adina îi zări fața catifelată de sub căciulă.
Când bătrânele răutăcioase l-au scos din biserică, pentru că începuse să fluiere, plictisit de slujba părintelui, puțin prea răgușit de a face o slujba neînecată în tuse, Adina își găsi scuza unei supărătoare migrene și își ceru permisiunea să părăsească pentru o clipă locașul sfânt.
A fost dragoste la prima vedere, chiar dacă Ștefan era mult mai învârstă decât copila, urmată de sărutări pe ascuns, în fiecare duminică.
Când părinții au aflat că fiica lor se întâlnea pe ascuns cu un cioban, îi bătură obrazul cu fel de fel de reproșuri, interzicându-i să-l mai vadă.
Duminica stătea să ajungă următoarea zi, pe când Adina se hotărâse să lase luxul și să plece la stână, dar nici acolo lucrurile nu au fost așa cum au sperat cei doi îndrăgostiți...Dornică de un nepot, așteptând mereu cu sufletul la gură, mama lui Ștefan răbufni la 1 an după ce căsătoria celor doi se consumase.
- Fată obraznică! Nu știu ce demon ai în tine de nu poți să îmi dai un nepot! De atâta timp aștept, îți aud urletele noaptea și nimic. Uite că la bătrânețe răbdarea îmi este limitată! Ia-ți catrafusele și du-te de unde ai venit și lasă-mi fecioru' în pace, să-și caute o soață pură, ce poate să-mi dea o bucurie.
Dar nici măcar vorbele aspre ale bătrânei nu i-a putut despărți, căci ambii și-au luat un cufăr cu strictul necesar și au plecat văzând cu ochii.
De atunci mai trecuse un an și iată că acum și-au făcut o căsuță numai pentru ei, aproape de o altă stână, unde Ștefan lucra.
Ea îl iubea din ce în ce mai mult, educându-l să-l iubească la rândul lui pe Dumnezeu, căci El i-a ajutat să rămână împreună.
- Iar depeni amintiri, scumpo? Dă-mi un sărut și vei primi ceva! spuse Ștefan ascultând povestea ce i-o zicea lui Lilo.
Adina sări la gâtul lui sărutându-l, cerând apoi recompensa cu mâna întinsă și cu un zâmbet larg pe față. Lilo ieși printre picioarele lui Ștefan, probabil rușinat de sărutul amorezilor.
O adulmecare de aer proaspat trase Lilo în plămâni, voios. La a doua însă, un ghemotoc de aer putred îi strâmbă mușchii feței. Se decise că e motiv serios de cercetare și începu să latre zgomotos.
- Ce e băiete?spuse Ștefan speriat.
Lilo începuse să fugă în direcția satului distrus. Ștefan o luă de mână pe Adina și porniră în fugă după câine. Însă ceea ce va urma să găsească cei doi stăpâni, le va schimba pentru întotdeauna viața.
