Revenire(reborn) ...de gradul 3

Au trecut multe zile de cand am incetat sa mai descriu sentimente pe o pagina uitata de web.Incetasem sa schitez vreun interes fata de acest blog.Tocmai eu...Insa am o scuza...

In aceasta luna am experimentat sentimente noi ,care pe intreaga durata a lunii s-au aflat in contradictoriu.Sentimentele de fericire le acopereau pe cele pline de ura si frica, facandu-ma sa oscilez de la o stare de euforie la una de angoasa. In fata mea parca aveam jocul acela de copii "Scoala",iar eu aruncam cu piatra,apoi saream
in diferite stari in drumul meu spre casa.

Uram viata ,dar in acelasi timp o traiam din plin zambind asa cum nu am mai facut-o de multa vreme. Ca un virus am inceput sa ma adaptez la noul stil de viata.
Incep sa ador orele de mers cu trenul,sa vad privirile fara viitor ale sutelor de calatori rataciti prin gari,sa adorm in leaganul metalic al trenului,iar cand acesta fluiera asurzitor,sa ma trezesc ,mult prea tarziu sa mai zaresc ultimele raze de soare. Ador sa ma plimb adulmecand parfumul fin al florilor de mar salbatic ,care isi pierd treptat cate o petala in drumul meu fara sfarsit, sa vad locuri si oameni noi, sa invat "sinonime" a unor cuvinte, sa ma pierd pe stradutele inguste a unui oras necunoscut,sa platesc kilometrii inregistrati ai taxi-urilor sau ai autobuzelor obosite de acelasi traseu, sa cant nebuneste in timp ce muzica din casti blocheaza orice alt sunet strain din jurul meu...

Ma trezesc tarziu cand sunt singura si multi au ajuns sa ma condamne.Ceva sau cineva parca ma retine in starea de vis, asa ca,chiar daca ochii mei umflati imi tradeaza ora de culcare si cea de trezire, m-am obisnuit...Treptat, treptat, cu totii ne obisnuim sa pasim pe terenul minat al vietii.

Cu totii avem ceva de spus, de scris,dar singura problema e ca miile de cuvinte ce le detinem danseaza inconstient vals inauntrul nostru,iar atunci cand trebuie sa le aruncam in jurul nostru realizam ca nici unul nu vrea sa decada din acea perfecta sincronizare. Asadar, preferam sa inchidem in urma noastra usa si sa ucidem razele de lumina ce patrund in camera violent.

Indiferent care ar fi modalitatea noastra de revenire,important e sa pasim mai departe, nu ajutati de ceilalti,ci singuri,pentru ca avem puterea sa zambim chiar daca sufletul nostru e plin de regrete pustii.