M-am săturat să îngân cântece care, aparent, îmi descriu banala situaţie în care mi s-a încâlcit sufletul. Acelaşi tavan, pictat cu steluţe vechi fosforescente, e în calea ochii lor mei roşii, neînchişi de atâta vreme. Albul său mă duce în delirul unei insomnii continue. Rămân în confortabilul meu loc plin de teamă, cu prea multe gânduri ce îmi obosesc mintea negăsind soluţia.
Fumez...e singurul viciu care mă face să nu îmi mai simt trupul tremurând, mă calmează, dar mai am doar 2 ţigări şi noaptea tocmai ce a oprit becul peste oraş.
Lacrimi încă mai curg, ştergând sărutările pe care le-ai împrăştiat pe faţa mea... Nu vreau să mă opresc din plâns până când nu vor dispărea toate urmele atingerilor tale. Tot ce am fost cândva s-a stins undeva în urma ta, atunci când, fără să-ţi pese, ai refuzat un neînţeles ca mine, neînţeleasa fiind chiar tu.
M-ai lăsat gol, murdar, incomplet, singur, demn de milă... Trandafirii putreziţi îşi scutură spinii pe inima mea în suferinţă, iar tu... tu mă întrebi dacă te-am uitat. Rămâi inocentă pentru mine, deşi cu o simplă alegere ai ucis un om...
Mă întreb: cum ar fi să nu mai simt nimic, să devin opac, fără de sentiment, să nu mai arăt nimănui ce simt, ce vreau şi ce caut? Aşa, mai bine nu aş mai trăi. Când totul se destramă, frica te împinge să cauţi alternativa cea mai uşoară...
Îndură-te soartă! Mai aruncă o dată zarurile pentru drumul meu presărat cu atâtea mărunţişuri ce mereu mă doboară.
Restul din jurul meu mă îndeamnă să trec peste. Ce ştiu ei? Eu sunt doar o minciună care nu mai poate colora adevărul în care suntem pedepsiţi să trăim.
Restul mă îndeamnă să zâmbesc. Cine se cred ei? Posteruri de zâmbete schiţate ce îmi zguduie fiinţa.
Spuneţi ce vreţi, credeţi ce vreţi, putred sunt înăuntru chiar dacă asta nu vreţi să vedeţi! Lăsaţi-mă să fiu trist!
4 comentarii:
Exista tristete pana si in amalgamul unei bucurii. Ce exprima plansul? daca nu altceva decat tristete...si uneori plangi de bucurie,nu-i asa?
PS: frumos layout-ul de pe blogspot.
Sa mori calcat de-un spin, atunci cand ai fost floare... s-a micsorat Pamantul... nu-i loc de greieri sau visare si cand ma infierbant, devin si Eu un spin in trupul ziditorului si al zidirilor sale. oare, am spus tot?!
Sufletul se aseamana cu una din miile de masti, rugineste si apoi nu se mai misca devin inerte …sufletul se afunda in realitate iar masca atat de bine se uneste cu omul incat devine una si aceeasi. Daca am invatat ceva e faptul ca atat masca cat si sufletul iti pot oferi marturisiri chiar daca mimeaza, chiar daca te fac sa iti atintesti privirea asupra unu colt de gura crapat si chiar daca trebuie sa atingi acea masca sau suflet cu mainile goale pentru ca ochii nu vad...
respect pentru cuvintele tale
foarte frumos articol. :D
Trimiteți un comentariu