Furtuni nr.1

Pomii se mişcă într-un vals tenebru în suflarea aerului destul de rece pentru luna mai. Luna e undeva pe cer, îngheţată, după norii mari şi negrii, alături de stelele ce nu mai vor să strălucească astăzi. Azi nu.

Oraşul doarme indiferent de haosul ce s-a născut afară, iar orologiul vechi bate molatic ora 4. Sunt atât de lucid pentru ora aceasta încât prefer să mă scufund în gânduri decât într-un vis a cărui desfăşurare nu i-o pot decide. Fereastra mea stă să se crape de la violenţii stropi de ploaie. Vântul muşcă flămând din ziduri, demascat de flash-uri cereşti de lumină. În sunete impulsive de tobe cerul răsună, dar ochii lumii rămân închişi, nepăsători, inconştienţi.

În cochilia mea încep să ruginesc în păcate, iar azi mă simt un ciudat fără cuvinte, un simplu obiect murdar pe care toţi au pus mâna, apoi l-au lăsat neinteresaţi pe raftul prăfuit al unui magazin de antichităţi. Azi mi-am pierdut luciul, strălucirea pe care o mai păstram la rădăcinile sufletului meu albastru, deschis să îmbrăţişeze orice persoană, orice fiinţă incapabilă să-şi ridice moralul din propriile zvârcoliri interioare. La un val imens de nebunie mi-am pierdut şi pelerina mea de caracter, care mi-am confecţionat-o singur în anii de singurătate şi incertidudine, protecţia mea pentru haosul de afară. Misterul ce sălăşluia în jurul meu s-a disipat într-o clipă, lăsându-mă gol, zăpăcit, un obişnuit „eu”, un vulnerabil păcătos ce mereu zâmbeşte, minţind în stânga şi în dreapta că nu iubeşte, însă nu e vina mea că timpul o cere, la fel şi inima mea incompletă.

Azi toate şi-au găsit sfărşitul, mânjindu-mi cămaşa în drumul lor disperat către pierire. Azi am rămas doar cu mine... restul a scăpat de sub control şi a devenit fără importanţă.

Azi imaginile nopţii trecute şi-au pierdut claritatea, iar tot ce am simţit atunci şi-a micşorat intensitatea. Las toate să se dărâme peste mine, înghiţându-mă sec, căci mi-am dat seama că nu pot salva pe nimeni când sunt doar o iluzie în care nu cred nici măcar eu. Nu reuşesc să adorm... Dă-mi motive să adorm când totul în jur se schimbă, se destramă, rupându-se de esenţial !

Vorbesc pe înţeles sau nu, scriu tâmpenii, accept orice doar azi... Căci azi nu se va stinge ca restul zilelor fără un motiv. Îmi ridic moralul, scuturându-l de praf, îmi ascund secretele ca să merg înainte încrezător. De furtuni voi putea scăpa uşor, căci de astăzi nu mai există mâine!