miercuri, 30 decembrie 2009

La 28 de ani

În bodegă gării sunete tragice de monede, ce cad pe tejgheaua imbibată de alcool și sânge, aduc un nou scandal.

- Sunt insuficienti, domnule! Un glas tânăr și tandru încălzește atmosfera. Niște ochi mari, mânjiți de un machiaj vechi, și o față palidă, fără obrăjori roșii, acoperită pe jumătate de un păr vopsit de un negru albăstrui, apar de după paharele murdare.

- Pizda măsii, păi tu îți bați joc de mine fătuco? Rachiul meu este 50 de cenți...turbat un bețiv strigă.

- S-a...s-a scumpit, dom-domnule! E 80 de cenți, se bâlbâia copila.

- Fir-ar al naibii viață, Uniunea Europeană și chelneriță împuțită! Cine dracu te-a pus pe mata aici?

- Soarta...iar în clipa următoare ochii aceeia limpezi se tulburară ca după furtună.

- Plângi, curvo? Așa îți trebuie, mărești prețurile aiurea. Acum trebuie să mă duc în soare să muncesc din greu pentru păhărelul ăla. Uită-te afară...e o căldură insuportabilă. Și cadavrele câinilor călcați și lăsați pe marginea drumului au miros de friptură....Pff, mi-e foame. Dă-mi paharul să-mi potolesc concertul ce stă să răsune din mine. Oamenii stau mai mult în casă, nu ies să-i străpungă soarele prin creștet.

- Îmi pare rău, domnule...

- Taci din gură, și dacă chiar îți pare rău, dă-mi păhărelul ăla de acolo plin. Hai, uită-te cu ochii ăia faini la mine, tare frumușica te-a făcut maică-ta. Câți ani ai, 24?

- 28, domnule...

- 28 ?! Nu pari, ești așa mai rahitică și poate albeața de pe fața ta te întinerește ca o pudră dinaia franțuzească... Dacă nu erai baricadată după tejgheaua asta, te-aș pipăi nițel, și te-aș trage dincolo în spălătorie...Ah! Se vede că în trupușorul ăla nu și-a mai înfipt nimeni unghile sau te-ai dat și tu pe fete, cum sunt toate acum. Cică e moda! Câtă nesimțire pe ele, iubindu-se cu plastic. Nu mai sunt buni bărbații...

Fata, în adâncul ei, auzea doar vibrațiile cuvintelor îmbătate de la atâta tărie.

- La ce dracu te gândesti...tu?! Ce faci?

- ...dansez în cenușa planurilor și viselor arse...

- Al naibii să fiu... Tovarăși, în bodega asta nenorocită își are adăpost un filozof! (un val de râsete lovi urechile copilei). Un filozof ce ne scumpește băutura pe zi ce trece! Ai făcut școală, ha cumătro? Crezi că ești diferită de noi? ...Noi respinșii societății, flămânzii împliniți doar de alcool, slujitori ai paharelor... Noi nu mai credem în vise, copilo, căci ne înecăm mereu mintea ca să vedem rozul acela pe care-l zăresc bogătanii. Suntem prăpădiți, pentru că dorim să ne imaginam că nu mai există rațiune sau sentiment. La dracu cu lumea asta! Tot ce-mi doresc e un păhărel, un păhărel nenorocito, de parcă 30 de cenți îți scade cu mult salariul. Aș fi vrut să fiu eu dincolo de tejghea, dar mâinile ar îmbrățișa într-o clipită toată băutura și m-ar omorî în luminoase iluzii circulare.

Cu ochii lipsiți de sclipire, ea îi întinse un pahar în față, luă de pe raftul prăfuit sticla, mai mult goală decât plină, și turnă în pahar spre delirul omului.

- Poftiți! Vă rog să vă așezați la masa...

- Așa scumpete, mâncu-ți ochișorii ăia verzi, și terminându-și vorbele a dat pe gât, dintr-o smucitură, tot spirtul. Al naibii, dar bun e! Mi-a gâdilit gâtul în drumul lui... Auzi? Ai o țigară?

- Nu fumez, domnule, zise fata cu aceeași voce calmă.

- Pff, pe lângă faptul că ești filozof, mai ești și mielu' lu' Dumnezeu...sau mă minți? Cine mai crede azi în EL? Doar babele...rânji absurd. Hai dă-mi o țigară!

- Nu fumez, domnule.

- Lasă-mă în pace, prefăcuto! N-ai nimic, nimic, nimic...(îndreptându-se către ușă) Auzi că nu fumează, nenorocita...își puse șapca în cap și ieși.

Neafectată, probabil, a rămas cu ochii larg deschiși spre zarea ce lumina doar lumea ei...

"O nouă ediție Eurovision...2016...Astăzi, juriul aduce în fața dumneavoastră cei mai talentați cântăreți...(aplauze). Fără să mai tragem mult de timp, dragul meu Stefan Bănică, eu zic să începem.

- Desigur, Andreea! Să invităm prima trupă...cea care de cand a apărut pe piața muzicală nu a făcut decât să doboare recorduri. Cu siguranță nu mai au nevoie de alte prezentări, așadar, doamnelor și domnilor...PROPAGANDA...Aripi"

- Îi cunosc! sări fata ca arsă, împărtășind băutorilor o prietenie veche ce cândva îi lega...Îi cunosc!
Propaganda - Aripi


"Ai pierdut un suflet în drumul tău spre glorie/
Ai uitat ceva pierdut prin praf, prin ploi, prin amintiri"
- Amintiri...
"Cauţi acum alt suflet la mile depărtare"
- ...departare
"Chiar n-ai înţeles cât de aproape am fost, puteai chiar să mă atingi"
- n-ai înţeles... puteai chiar să mă atingi.

Nu a durat mult propriul ei delir...după aproximativ 6 minute de urlete, grave încercări de sincronizare cu solistul și imitări fără noimă a chitarei solo, căzu înapoi pe pământ fericită.

- Ei au reușit!

- Ce faci, nebuno? spuse bețivanul întors după un alt păhărel. Te las pentru câteva minute și acum urli că te-am lovit în aripi, și că o să zbori din nou...Ospiciul e al tău! Toarna-mi în pahar, hai că mi-a dat o bătrână 1 euro că i-am zis că o binecuvintează Dumnezeu. Bine că exiști Doamne la unii în minte! Hehe! Hai toarnă, toarnă tu!

Luă iarăși sticla, îi umplu paharul, uitându-se încontinuare la televizor...

- Dracu să te fulgere! Ai dat pe masa, prăpădito. Dă-ți mâna! Ridică paharul! își lua barba în mână și începu să soarbă zgomotos lichidul prețios împrăștiat fără de vină, își luă înapoi paharul și iar îi lăsă conținutul să alunece dintr-o înghițitură până în suflet. Gata! Bun e...

"Așteptăm voturile dumneavoastră pentru concurenți. Pentru a vota, trimiteți numele favoritului, cu majuscule, în mesaj la 8776, mesaj taxat cu 3 euro, indiferent de rețea."

- Verificare credit...2,31 centi. E bun! Dacă nu plăteam ieri chiria și curentul, aveam bani să-mi reîncarc cartela.

- Ți-am zis că ești nebună! Cum să dai, stai să calculez... 80 cu 80 sunt 160, așa, cu 80, 240, cu 80... 300 și ceva, deci 3 pahare și încă unu de jumate, pe niște jerpeliți? Te îmbată ei apoi? Îți mulțumesc cu o sticlă de rachiu? Îți zic eu ceva, numa cu muzica în cap nu ai să ajungi departe...

- Normal, mai bine mă mulțumesc cu postul de după tejghea, nu? cuvinte de un sarcasm ascuțit au început să se verse peste bețiv. Am făcut o facultate, am terminat și un master, și uite-mă aici, stând de vorbă cu unul ce urăște săpunul, căruia îi duhnesc hainele de alcool de la 3 metri distanță. Toți cei care au fost alături cândva de mine au dispărut...prietenii și-au găsit rostul și au plecat în alte orașe, alte țări. Am iubit și eu cândva, nebun de tot, fără să mă mai gândesc la nimic, am crezut și am sperat că mă voi vedea în rochie albă de mireasă, ca apoi să-mi cresc copiii sub umbra unui nuc bătrân din grădina căsuței modeste pe care am zărit-o pe internet într-o zi, la un preț destul de bun. S-a întâmplat și l-am pierdut, iar de acolo am început treptat să îmi dispară visele. De atunci, am preferat să rămân singură. După multe căutări am găsit bodega asta, chelnerița anterioară fusese omorâtă de un bețiv...

- Viorica,nu?

- Probabil, nu știu. În fine...Noroc cu moartea ei, să mă ierte Dumnezeu, dar asta e.

- Și zici că ești singură, se băgă la apropo-uri bețivul.

- Da sunt, singură cu o chitară veche prăfuită, pe care nu am mai atins-o de ani de zile. Urăsc muzica, urăsc sunetele minunate pe care le scoate, mă duce prea departe de realitate uneori, mă duce înapoi în timp, pe când credeam că la 28 de ani voi fi un funcționar public respectat, pe când credeam că timpul acesta îmi va fi umplut cu bucurii și râsete de copii. Căștile le-am aruncat cât-colo, nu mai vreau bombardări de watti, nu mai vreau versuri ce parcă îmi descriu destinul, vreau întuneric și liniște. De ce nu ne putem gândi și la un viitor negru? De ce trebuie să sperăm că va fi altfel? Să ne plângem abia mai târziu și, și atunci, să zicem: "Nu, nu, las' că peste 2 ani voi fi așa... și așa...". Iluzii! Lumea asta se destramă încet, dar copiii din noi încă speră că vor găzdui fericirea în palme. Mereu va exista cineva care ne va fura fericirea, oricât de grijulii am fi. Iubim și punem suflet, trădăm să ne simțim altfel, alegem să ne credem importanți, căutăm să avem ce face toată ziua, sperăm să fim salvați, închidem ochii să alinam retina ochilor poluată cu imagini obscene și scene ucigătoare de îngeri. Și ne întrebăm de ce mulți nu mai rabdă și își apleacă capul prea curând...28 de ani! O nenorocită stoarsă de viață, cu ochii mari îndreptați încă spre orizont, cu o slujbă "de vis", care începe să-și povestească viața unui bețiv ordinar, pe care-l percepe ca pe un confident...Dacă ar fi după mine, eu...

Bețivul dormea dus, sforăind din ce în ce mai intens... Fata își sterse precipitațiile de cuvinte de pe gura, luă ecusonul și îl trânti victorios pe masă... Zâmbi.

- Încă nu e prea târziu, trebuie să sper, chiar dacă am renunțat de mult să mai fac acest lucru...ieși pe ușă respirând energic.Ușa reveni la starea sa inițială, soarele lovind-o cu putere în reflexii..."Bun venit la Cârciuma Antonescu!"

6 comentarii:

bizonul spunea...

Stau si ma uit sa ,ca prostul !Nu prea pricep ,dar imi place ca se leaga frumos cuvintele si totul decurge lin .

Lost For Words spunea...

nu voiam sa fac confuzii...Anul e 2016,pe cand eu voi avea 28 de ani.Tot ce descriu e defapt un viitor posibil,un altfel de viitor...nu tocmai roz.Deja se lucreaza cu euro in 2016.Lucrurile incep sa o ia razana.Se scumpesc alimentele,bautura,iar vremea deasemenea e altfel.In luna mai(cam pe atunci e eurovision-ul)deja este o canicula de nedescris.
In spatele ochilor mari,sunt eu...silueta unui viitor contrar celui dorit.La un moment dat fata se destainuie,ce si-ar dori...acolo e viitorul ce inca mai cred in el.Ca voi deveni un functionar public,ca voi fi mireasa,ca voi avea copii si o casuta cu gradinuta. Precum am zis si la altii,eu prefer sa dau lectura nemestecata,ca fiecare sa-si puna inima si mintea la contributie pentru a dezlega misterul de dupa caracterele scrise cu atata bagare de seama. Iti multumesc ca imi citesti blogul!

radu spunea...

sau poate va veni vremea trubadurilor... sa-ti plimbi chitara prin lumea larga...

Marius Moldovan spunea...

Mhm :)foarte tare, si stii, probabilitatea e mare-n romania! Mai ales ca in fiecare gara exista cate-un feroviar aka bodega garii cum i-ai zis tu!

Brosu Constantin spunea...

Uaaaau... superb!
Nu stiu ce sa mai spun, esti foarte buna!

Anonim spunea...

O proiecție interesantă asupra viitorului. Din păcate sunt mute persoane, care au chiar doctorat, foarte capabile, care din păcate nu reușesc să se impună. Situația pe care tu o prezinți că s-ar putea întâmpla cu tine, din păcate se întâmplă azi cu alți. În rest, mi se pare destul de bine scris și sper ca Alex și compania să ajungă la Eurovision, probabil nu cu Aripile :) Spor la scris!