Losing control

(please read this slowly, with the music down below ON )

O tăcere ne-a acoperit iarăși buzele, spulberând în calea sa cuvintele pe care le avusesem pregătite încă de acasă. Ne privim în ochi fără să spunem nimic, fără să trădăm vreun gând pervers ce ne-ar fi putut colora gândurile negre sub care ne ghidăm pașii prin viață. Ne privim doar, dar gândurile mele deja au captiv corpul tău neîmblânzit, neatins de atâta timp de mâinile mele, îl modelează și îl frământă după febrilele mele dorințe, îl linge, apoi îl rupe în bucăți.  

Ți-aș atinge coapsele, ți-aș suge sânii și ți-aș mușca buzele până ar curge sânge și mi-aș colora dinții în tonuri de roșu, doar nu mă întreba la ce mă gândesc, taci, să ne frământăm neliniștea din suflet cu o liniște zdrucinată de gemete fictive.

Fumez alături de tine una dintre ultimele țigări care teoretic îmi revin, cu speranța că, din fumul ce-l revărs, vor răsări cuvinte și voi putea să-ți vorbesc. Dispar cu totul sub o amnezie profundă. Ghidat de fum, uit de ce sunt capabil și, privindu-ți trupul mărunțel, m-am trezit râzând...Zărindu-mi zâmbetul sec de pe buze, ca o mizerie ce a îndrăznit să-mi apară pe față, mi l-ai șters numaidecât, vizibil deranjată că mi-am permis o astfel de evadare.

Din ochii tăi a dispărut de mult lumina, în sine golind tot întunericul trecutului tău ca să îl răscolești oridecâteori simți că te îneacă realitatea. Dar eu uit mereu de ce nu ești pentru mine. Ciudată creatură, stupidă chiar... Îmi doresc ca simplitatea ta să se arunce asupra mea, pielea ta să se lipească de mine, să îți simt ritmul răsuflărilor și să le imit. Așa ducem o existență vegetală, întreținută de lipsuri.

Urmărit la rândul meu de ceea ce am lăsat în interior, am luptat cu mine însumi până când a început să mă doară tot trupul. Cu toate că vocile din capul meu continuă și astăzi războiul, chiar dacă ochii îmi sunt închiși, eu mă împing și mai mult spre tine... Simt aripile unor fluturi cum îmi perforează stomacul, provocându-mi contracții. Îmi sângerează inima dacă nu cedez. Simt cum te doresc din ce în ce mai mult. Îmi pierd controlul încă o dată în intensitatea momentului pe care l-am așteptat ca un pervers.

Eu nu am gânduri bune numai pentru mine, tu uiți să gândești când sunt din ce în ce mai aproape de tine. Nu mai contează că nu ești pentru mine. Animalic mă arunc spre tine. Te dezbrac, iar hainele cad ca o ploaie rece, lăsându-te expusă, înfrigurată. Trupul tău miroase a probleme și sex. Tot ce a rămas din tine e o inocență lucidă și un instict primar de autodistrugere în brațele mele.

Privesc cum tremură carnea de pe tine, cum lași luciditatea să se stingă din ochii tăi, trăgând cortinele peste prezentul de afară. Îți tragi sufletul și dispari încet, dispari sub mine.

Prizonier necenzurat deasupra ta sunt deposedat de gânduri, controlat obsesiv și fără milă. Cu ură te uiți prin mine și mă implori să-mi scot colții, să te rănesc, să împing viața înapoi în tine și, dacă e nevoie, să-ți prind gâtul între degetele mele aspre și să scot cumva gemetele ruginite, ce ți-au înfundat cuvintele undeva într-o liniște groasă.

Te îndeși mai mult în mine, privindu-mă insistent, cu frică. Interiorul tău cald se prăbușește peste mine, dar asta nu te oprește. Te aud... îți aud gâfăitul, îți aud încercările disperate de a lua câte o gură de aer. Pulsul tău mă obligă să te frământ, să îți închid gura și să îți mut centrul gravitațional. Nimeni nu te va salva.

Trupul tău îmi aparține iar, fac cercuri întreținând durerea dinăuntru, mă hrănesc cu entuziasmul tău și cu intensitatea cu care te zbați necontrolat sub mine. Te rup în bucăți ca o ramură, iar tu te scurgi printre degetele mele, fără să mai respiri, fără să mai fie necesar să-mi spui măcar un cuvânt. Plăcerea mea e nocivă, mă consumă, mă distruge. Plăcerea ta îți seacă creierul de gânduri, îți contractă trupul, te înrobește pe vecie, devii a mea. Ceea ce rămâne în urmă nu e nici măcar o umbră a personalității tale. Te transformă în demonul ce îmi posedă privirea, îmi macină organele până devin praf.

Mă strivești între pereții denivelați și umezi, sângele îmi fuge în suflet, respir greu și mă arunc înspre aer. Sunt un lac de sudoare. Durerea ta mă alină, îmi amorțesc mușchii feței, accelerez și mă trezesc că mă scurg peste tine, fracturat. Sunt terminat. Felix culpa!

Liniștea apoi tâșnește prin găurile realității noastre. Constatăm că tot ce am simțit a fost valabil doar pentru moment.

Te-ai desprins de lângă mine și, fără nicio rușine, ai început să-ți lingi egoistă rănile, dar nu ca să le vindeci, ci ca acestea să continue să sângereze pline de regrete.

Asta e între noi. O iubire ce ne frământă oasele, ne tocește pe moment ghearele, ne eliberează mințile și trupurile. E o iubire degeaba ce ne consumă, atacând rațiunea. E un fel de a mă goli, de a te pierde.

Visez ciudat. Visez puțin. Dar te visez continuu.  Când te-aș putea răni din nou?



***************************************

Losing control

(Please read this slowly, with the music above ON)

A silence covered again our lips, shattering in its path words which I had prepared from when I was home. We looked into each other eyes without saying anything, without betraying some perverse thought that could color the dark thoughts we follow and step through life. We were only looking, but my thoughts had already trapped your wild body, untouched for so long by my hands; they shaped it and knead it after my febrile desires, licking it and shred it to pieces.

I would touch your thighs, suck your breasts and bite your lips till the blood would flow and I would stain my teeth in red tones, just do not ask me about what I think, shut up. Kneading our soul’s anguish with a shattered silence of fictitious groans.

I smoked with you one of my last cigarettes that theoretical its mine, hoping that from the poured smoke will rise words and I could talk. I disappeared altogether in a profound amnesia. Guided by the smoke, I forgot what I'm capable of watching your tiny body, and I found myself laughing... You saw my dry lips smiling, like it was a mess that dared to show up on my face, so you deleted it immediately, visibly annoyed that I allowed myself such an escape.

From your eyes the light was long gone, inside you the darkness of your past was filling you up so you can stir it up whenever you felt like the reality was drowning you.

But I always forget that you're not for me. Strange creature, stupid one... I want you to throw with simplicity in me, your skin to be stick to me, to feel your breath and imitate your rhythm. In this way we only have a vegetable existence, maintained by deprivations.

Followed by what I left inside, I fought with myself until my whole body started to hurt. Although the voices in my head continue the war today, even though my eyes are closed, I am pushing myself towards you... I feel the wings of butterflies as they perforate my stomach, causing contractions. My heart will bleed if I give up. I feel that I desire you more each day that passes. I lose control one more time in the intensity of the moment that I expected like a pervert.
I do not have good thoughts just for myself, you forget to think when I am getting closer to you. It doesn't matter that you're not for me. Like an animal I throw myself at you. I undress you and your clothes fall like a cold rain, leaving you exposed, feverish. Your body smells like problems and sex. All that's left of you is a lucid innocence and primary instinct of self-destruction in my arms.

I watch how your meat is trembling, how you suffocate the lucidity of your eyes, pulling the curtain over the outside present. You took a deep breath and disappear slowly, disappear beneath me .

An uncensored prisoner, above you I am stripped of thoughts, obsessive controlled and without mercy. With hatred you look at me, begging me to get my fangs out to hurt you, to push the life back into you and, if it is needed, to grab your neck between my rough fingers and, somehow, get out those rusty moans that shoved your words somewhere in a thick silence .

You shove more into me, looking at me insistently with fear . Your warm interior collapses over me, but that does not stop you. I hear you ... I hear your gasp, I hear your desperate attempts to take one more breath. Your pulse forces me to devour you, to close your mouth and move your center of gravity. No one will save you.

Your body belongs to me again. I am making circles inside it to maintain the pain, feeding myself with your enthusiasm and the intensity with which you struggle uncontrollably under me. I break you as a branch, and you slip through my fingers without breathing, without the need to tell me a word. My pleasure is noxious, is consuming me, destroying me. Your pleasure dries your brain of thoughts, contracting your body, forever enslaves you and you become mine. What remains behind is not even a shadow of your personality. Its turning you into the demon that possesses my eyes, grinding up my organs till I become dust.

You crush me between the uneven and wet walls, my blood runs into my soul, I breathe hard and throw myself to catch air. I am a lake of sweat. Your pain relieves me, numbing my facial muscles, I accelerate, and I found myself flowing over you, fractured. I'm finished. Felix culpa!

Silence then gush through the holes of our reality. We find that all we felt was valid only for the moment .

You loose from me and without any shame, you start licking your wounds selfishly, but not to cure them, but so that they continue to bleed full of regrets.

This is between us. A love that is bothering our bones, momentarily grinding our claws,freeing our minds and bodies . It's a love with no purpose that consumes us, attacking reason. It's a way to clear my head, to get lost.

I am dreaming strange dreams. I dream just for a while. But I dream you continuously. When can I get to hurt you again?