Noi...

Suntem toţi la fel,singuri mereu printre atâtea foi
născuţi sub un anume tipar ales de ceilalţi pentru noi.
Aceiaşi ochi,dar cu altă sclipire de culoare,
altă privire,alte imagini distorsionate de acelaşi soare,
Acelaşi nas,de diferite dimensiuni şi forme,
ne trezeşte alte amintiri din parfumuri şi dogme,
Aceeaşi gura,dar alte minunate buze,
altă substanţă în glume,
alte danturi ascunse
şi mii de cuvinte nespuse.
Aceeaşi piele,conturată cu cearcăne sumbre
sau riduri profunde,
Aceleaşi urechi ascuţite
sau mute,
Aceeaşi stuctură de manechin de plastic,
cu rotunjiri mărunte
sau din contră multe,
Aceeaşi inimă bate,găsind aceleaşi sentimente în toate,
lovind pieptul să uite atâtea şoapte,
rostind ritmuri uşor diferite
şi cuvinte timide.
Aceleaşi organe alături de ea,
încearcă să tină pasul cu restul pompând mereu
lichide şi lacrimi ce se usucă greu,
Acelaşi trup influenţabil,manipulat şi corupt de alţii,
se zbate să audă acele nedemne şoapte..."eşti altfel"
Acelaşi timp trece peste toţi,răpindu-ne frumosul
iar noi ne plângem destinul ce-l credem al nostru,
Vesele umbre suntem,dansând pe structuri de clădiri
Urlând către ceruri şi dorim să nu mai fim,
Cutreierăm toate bolile în sange,
ca să clipim şi să nu mai plângem.
Tragic vedem trandafirii plini cu spini,
În loc să vedem că spinii au trandafiri şi să zâmbim.
Blocaţi în acelaşi stadiu de maşinărie umană
rămânem pe drumuri cerşind vise de pomană.