Things i'll never say

Respir încet…încerc să-mi controlez trepidaţiile inimii. Vibrez de la atâta incertitudine şi ghemotoace de fluturi adăpostite în stomac. Aş vrea să îmi pot da şansa să plutesc din nou,dar e ceva ce mă trage înapoi,mă reţine în această stare de oscilaţie continuă.De mine se desprinde curiozitatea,în centrul obsesiei mele te afli acelaşi tu. Tremur la auzul vocii tale şi totuşi par indiferent în faţa fiecărui gest ce mi-l expui. Îti ador privirea,dar adesea simt cum îmi străpunge gâtul,lăsându-mă fără replici,un geniu prost fără de vorbe,căci vocea mi se îneacă,scade în intensitate precum o maşinărie a cărei baterie este pe terminate.Ador să-mi zic că te urăsc,că nu eşti ceea ce caut,dar totuşi eşti. Un simplu joc stupid pe care l-am ales să-l jucăm...mereu noi doi...separaţi de fum, oameni, principii,idealuri,obiecte minuscule ce ne deranjează retina. Mă privesc poate a douăzecea oara astăzi în oglindă...simt că am epuizat tot ceea ce am mai interesant în mine,căci tu mi-ai luat toate forţele,limitându-mi mişcările în frisoane...nu mă mai lasa să înnebunesc complet! Dar astăzi dispare sub acelaşi apus de soare,eu iarăşi dispar pe drumuri căutând alinare,cu gânduri naive mă îndemn să adorm ca maine să te văd din nou...şi iar n-am să-ţi spun ce simt şi de ce îmi pare rău.