Făptura sufletului meu

Daca-i ştii ce e dincolo
De ochii trişti ai mei…
Un suflet pur e-acolo
Ce priveşte ochii tăi.

Dar adesea el găseşte
Întuneric, nici urmă de lumină,
Însă cu ochelari de-abia se zăreşte
O inimă ce bate timidă.

Sufletu-mi sare de bucurie
Când pe faţa ta zăreşte
Gura neatinsă, de culoare purpurie,
Ce deodată-mi zâmbeşte.

Prima dată s-a pierdut,
M-a făcut să închid ochii
Să nu-mi dau seama unde s-a dus
Şi-mi tremurau încet genunchii.

Mi-a şoptit să-l las făptura s-o vadă
Să-i vorbesc fără importanţa,
Iar el să-ncerce s-o citească
Uitându-se atent la a sa faţă.

N-am obiectat însă nimic,
Săream de la un subiect la altul
Mă gândeam ce să mai zic
Sufletul ca să mi-l satur…

Ce ai drace, nu te saturaşi?
Tot la faţa sa privesşti
Cât de mult aşa ai să mă laşi?
Ai de gând să te opreşti… ?

Nu zici nimic, păcătosule,
Într-una tot zâmbeşti
Lasă făptura, prostule
Că nu ştii ce ai să păţeşti!

Tu nu-ntelegi de voie bună
Căci cu focul nu-i de joacă?
Vrei ca inima-mi nebună
Încet, încet de ea să-i placă?

Sufletul a uitat de mine,
Soarbe toate cuvintele ei,
Ce nu am făcut eu bine
De acum privesc neîncetat la ochii tăi?

poezie scrisă în 6.04.2005 h 16:33-17:00