Iubire ţinută în lanţuri

Ţine departe întunericul de mine,căci mă sufocă în braţele sale pline de vise şi îmi scoate la suprafaţă temerile neîntemeiate. Numai tu poţi să mă desparţi de ceea ce nu sunt, sărutându-mi gura pe ascuns... Mi-aş vinde o bucată din suflet ca să îmi răneşti tu buzele, lăsând iar sângele să le umezească. Aş putea trăi în durere lângă tine, aş putea să-mi smulg suspinele neclare, să-mi rup în bucăţele hainele mizere, m-aş putea hrăni doar cu iubire şi pastile de zahăr, însă mi-aş toci ghearele de fiară ca să nu-ţi sfâşâi pielea... Tu nu meriţi să te distrug.

Ochii mei mari îţi caută figura, vor să alunece de pe fruntea ta, pe ochi, pe gură... Mi-e poftă de buzele tale cărnoase, de obrajii tăi pălmuiţi de atâtea cuvinte, ale căror stăpân nu sunt eu, de gâtul tău nemuşcat... Îmi doresc să te pot ridica în aceleaşi extaz în care sunt eu la întâlnirea ochilor tăi tulburi de tristeţea ascunsă în adâncul lor. Eu îţi cunosc sufletul, îl citesc atât de uşor doar privindu-te, dar nu îndrăznesc să îmi compar nebunia cu a ta... „Oamenii nebuni nu se pot îndrăgosti”, mă mint de fiecare dată când simt că sunt cu adevărat complet. Prefer să ne vânăm în continuare emoţiile, adorând aceste scăpări spre fericire sub egida săruturilor tale. Clocotim de răceală, având mereu norocul de a îngheţa orice scânteie ce ne-ar putea aprinde trupurile deşarte, nevăzând simplitatea lucrurilor, căci iubim să ne complicăm prin răspunsuri filozofice la întrebări ce şi le pune un copil. Preferăm să ne ascundem ploaia, înveselindu-ne cu băuturi reci şi ţigări calde de râsete.

Răneşte-mă, nu-mi pasă cât timp te pot simţi! Abuzează de naivitatea mea, manipulează-mi gândurile şi acţiunile viitoare, stoarce din mine orice speranţă că ne vom iubi vreodată, cruţă-mi ,te rog, viaţa atunci când te avânţi înspre neînsemnatul meu trup, înfruptă-te din sângele ce ţi-l ofer, joacă-mă pe degete, supune-mă oricărui tratament distrugător pe care crezi că îl merit, apoi distruge-mă complet cu aceleaşi vorbe fără rost despre iubire şi incapacitate! Leagă în lanţuri ceea ce este între noi, leagă două fiare împreună, apoi părăseşte-ne, lăsându-ne în întunericul în care m-ai găsit înainte să apari. Tu ţine această iubire în lanţuri, eu te voi ajuta s-o renegi...

Deşi nu te-am văzut ieri, nici azi şi poate nu am să te văd nici mâine, rămân acelaşi nenorocit plin de vise, străin de sentimente până te voi avea din nou, te voi gusta în întuneric, fără să zic nimănui, nici măcar ţie, ce ascund.