Artistul părăseşte scena

Am zis de atâtea ori că renunţ la ţigări încât am renunţat la mine în ultima instanţă. Imagini colorate din cel ce am fost cândva îmi revin în minte, acum când nimic nu e la locului său. E un haos artistic înăuntrul meu încât mă simt ca un artist mizer, căruia i-au dispărut sentimentele din bolul de sticlă ca şi floricelele de popcorn, în timp ce ea, înfometată, privea atentă la televizor. Şi-a înfipt mâna în sufletul meu, a umplut-o până la refuz, în urmă căzând câteva neimportante pentru ea, apoi le-a înghiţit cu atâta nepăsare deşi ar fi trebuit să le simtă gustul pe limba sa aspră.

De atunci, eu nu pot face altceva decât să rănesc involuntar pe alţii, asta pentru că, spun unii, mă încăpăţânez să cred că am rămas fără inimă. Mi-am abandonat inima în braţele ei şi nu am mai fost capabil să o iau înapoi când ea s-a avântat spre un alt drum. Asta se întâmplă când îţi permiţi să vezi lumea colorată, adulmeci atâtea culori încât negrul apare de la sine şi îţi fură claritatea.

Ea, pentru un om ca mine, a devenit încă de pe atunci insuficientă pentru inima mea veche. Am greşit de prea multe ori, chiar dacă ea nu ştie toate locurile pe unde mi-am azvârlit trupul…de artist. Acum am să jur că nu am înşelat-o, aşa consider, iar voi, prieteni buni ce-mi sunteţi ar trebui să mă credeţi…

( râsete)

Linişte! ( tuşind pentru a-şi modera vocea) Precum ziceam, am rămas fără sentimente, fără inimă, fără un rost în acest oraş ai cărui clădiri s-au ofilit, devenind mort. De aceea plec!

(foşniri de nedumerire)

Da! Am decis chiar azi noapte, în timp ce stropii de ploaie se prelingeau pe geamul camerei mele albastre, iar trupul meu era aşteptat de altcineva neimportant. Am stat ore bune schiţându-mi un viitor mai bun, dar ori de câte ori voiam să adaug mâna ei lângă a mea, dispărea de îndată, răpusă de trecutul ce i l-am oferit.

( valuri de întrebări)

Eh, să zicem că ne certam des, culori contradictorii, ea alimentându-se apoi cu nervii ce mi provoca când bolul de sticlă şi-a pierdut vizibil din consistenţă. Oricum, ziceam că plec pentru că altceva ( altcineva) nu îmi dă motive să rămân. Ca un laş, recunosc, aleg calea cea mai uşoară şi plec. Nu mai vreau să caut explicaţii la întrebări legate de vinovăţie sau alte lucruri, am să las timpul să ne spele rănile. Eu nu vreau să mai am regrete pentru nişte tablouri, astăzi mânjite oribil de praf, şi nişte piese a căror acorduri le-am lăsat împrăştiate pe biroul de acasă.
Predau ştafeta comediantului ce îşi repeta replicile seci rânjiind foarte ciudat în oglindă. Spectacolul trebuie să continue, dar, fie vorba între noi, e destul de penal tipul. Eh… Îmi iau pensulele şi acuarelele, cu care v-am desenat prezentul meu, chitara şi microfonul, cu care v-am cântat balada vieţii celui ce acum se ridică şi pleacă de pe scena acestui teatru.

Rămâneţi cu bine, dragii mei prieteni…(artistul părăseşte scena)