Înger rătăcit

Revino pe pământ, înger rătăcit...printre buruieni, flori uscate şi frunze de urzici, deschide-ţi porii, găseşte-ţi forma şi fii fericit! În ochii săi albaştrii regăseşte-ţi iubirea, uitând de maroul sterp cu care de atâtea ori ai fost minţit! Învaţă să iubeşti din nou, să crezi şi să nu regreţi că lumea nu e aşa cum ţi-ai dorit! Despică norii negrii ce îi leagăni inconştient deasupra ta, respiră adânc şi înţelege că nu mai eşti singur!

Mi-am permis să-ţi şterg de praf orgoliul, cel pe care l-ai lăsat deoparte ajuntându-i pe muritorii acestui pământ mult prea aproape de declin. Desculţă-te şi simte-l! E atât de bogat în realitate încât te-ar prinde cu rădăcinile sale şi ţi-ar înăbuşi şi ultima dorinţă de zbor. Ai rămâne şi tu printre umbre, ai hoinări şi tu cu noi, fumând aer, atât de ignorant, absurd, mincinos, trădător, hilar.

Apleacă-ţi capul către cei ce încă merită să îi strângi în braţe, deşi au devenit doar ciudate contururi ale unei imagini de demult! Unii chiar îşi doresc ca tu să revii, cu sau fără zâmbet, ca să te mai atingă odată. Pielea ta, acoperită uşor de bucle neuniforme, îşi tăinuie încă rănile ce i-au perforat epiderma... Mai spune-ne o dată despre cel ce ţi-a îndoit inima, obligându-te să zbori cât mai departe de noi!

Preferi să-ţi înghiţi secretele, fiindu-ţi ruşine de fiinţa ta nemuritoare, dar înţelege că toţi greşim, toţi credem că ne controlăm inima, ca apoi, printr-un zâmbet fals, să mascăm toată ura ce am acumulat-o pe parcurs. Spune-ne că nu ştii să urăşti! Tu nu ai putea să te cobori atât de adânc în infern fără să nu ţi se schimbe privirea. Ochii tăi încă îşi păstrează licărirea, ei nu se rezumă la ignoranţă ca a celor de aici, de jos.Ignoranţa este puterea de a-ţi arunca prietenii în stradă, de a întoarce spatele când cineva plânge, de a te uita la cineva cum se autodistruge... Tu nu eşti chiar atât de departe de lumină ca alţii, condamnaţi să nu mai simtă.

Noi nu îţi putem oferi altceva decât ceea ce era înainte să-ţi iei zborul. Aceiaşi nori de ploaie acoperă oraşul, cu ale sale clădiri degradante ce adăpostesc paturi murdare, acelaşi pământ, acoperit cu un strat gros de beton, pe care calcă aceeaşi ignorantă lume împreună cu cel ce crezi că nu-l poţi uita. Nu poţi rămâne acolo, nu rezolvi nimic fiind singur, rătăcit... Noi nu avem destulă căldură decât să-ţi încălzeşti veşnicile tale picioare reci, însă inima ţi se va încălzi pe parcurs, după ce accepţi că, ciudat fiind cu propriile melodii stocate în minte, totul va fii în regulă şi că, treptat, inima ta se va coace, se va maturiza îndestul pentru a iubi cu toate terminaţiile pe cel ce merită cu adevărat buzele tale.