În lipsa lor ridic înalte ziduri,
Dure înjunghieri de cord,
Mâini întinse cerşind răspunsuri,
Ceea ce nu a existat între noi.
Rugină pe gâtul meu uscat,
Adun straturi pline de noduri,
Scuip doar ce a mai rămas
Când printre dinţi îmi ţin trecutul.
Inocenţa ce n-am s-o mai respir,
Fluturi ce azi nu-i mai deţin,
Bucăţi mate aleatoriu rupte
De pe o pereche de buze reci.
Ceva ce am uitat cum să-ţi spun,
Fluente amăgiri ce atârnă pe-o sârmă,
Reducere simplă la verbul a crede.
Voi aştepta doar o viaţă ca să le aud
Căci pentru tine vor fi doar nişte cuvinte.
4 comentarii:
Imi era nespus de dor sa te citesc... speram sa te citesc in fericire... sa-ti vad chipul zambaret... si visul tau ascuns in poezie.
Sărut mîna !
foarte frumos !
Superb..really deep! :)
Cred, o poezie plină de substanţă, trăiri pe care toţi le simţim măcar o dată în viaţă. Cred că transpiră o notă de pasiune negativă din unele versuri:
Scuip doar ce a mai rămas
Când printre dinţi îmi ţin trecutul
şi altele. O să ai o problemă cu eliminarea unor rime (adevărat nu de gradul I)! Cred că ar trebui să şterg ultima propoziţie, dar o las să văd ce se întâmplă. Adică ziduri-răspunsuri-noduri formează rimă, dacă, în fapt, nu coincid întru totul începând cu ultima vocală accentuată? Iar pun întrebări.
Trimiteți un comentariu