Traficant de vorbe

„Vedea lumea minunată și bizară, iar el era în mijlocul ei.” Semne bune-Neil Gaiman, Terry Pratchett

Plin de speranţă, am cutreierat drumuri adunând mizeria și mirosul greu din stațiile de metrou. Primit cu vorbe aspre, am rămas închis între cei patru pereți ai gândurilor mele, fiecăruia atribuindu-i un nume. Mă gândeam la ceea ce simt, ce caut, ce fac și ce nu pot uita nici astăzi...M-am găsit dorind lucruri ireale și atunci m-am oprit din mers. Credeam că amintirile celor din trecut mă bântuie, dar când colo eu sunt cel care caută astfel de situații revizitând acele locuri, acele persoane, acele vechi și de demult sentimente. Eu mă întorc iar și iar, purtându-mi trupul într-un iureș al singurătății ce stă să-mi scape printre degete. Nu mă întorc pentru că prezentul nu îmi priește, dar o fac inconștient, obsedat de ideea că, dacă rumeg îndestul tot ce a fost, aș putea să-l schimb...cumva. Aș putea fi altcineva. Aici sunt un traficant de vorbe, blocat în trafic de propriile lor umbre. Mint de dragul unei alte iubiri.

Nu mi-e greu să vorbesc și să spun cele mai frumoase cuvinte, atâta timp cât gândurile îmi rămân neauzite. Vorbele mele sunt calde. Încălzesc sufletele damnațiilor, înrobesc îngerii și îi atrag înspre păcat. În orice cuvânt armonios se ascunde o parte din mine. Vorbele mele îţi vor distruge singurătatea, iar șoaptele îți pot cutremura tot corpul. Prețul e un simplu sărut. O simplă privire plină de curiozitate. Spune-mi că vrei să mă auzi vorbind...

Am păstrat jurnale de când eram copil până când mâna mi-a obosit și atunci mintea a continuat să scrie. Inima mi-am împrăștiat-o bucată cu bucată și, nu demult, cineva m-a atenționat că îmi lipsește. Mi-a plăcut ideea de a fi om fără inimă...Pare atât de romantic, de ireal și totuși...are dreptate.

Tot ce am atins vreodată se va întoarce împotriva mea, jupuindu-mă. Toate mărunțișurile ce mă întregesc vor căuta într-o bună zi inima pe care nu o mai posed, iar atunci potopul se va naște sub mine, înecându-mă. Se vor uni destine sub ochii mei mizerabili și toți se vor grăbi să îi asalte cu felicitări, când eu voi rămâne neclintit sub umbra marelui meu trecut de veteran. Poate am iubit prea mult și acum am înțepenit. Toate ființele acestea ce îmi sunt dragi sug cu paiul lutul din mine, iar mizeria ce le-o dăruiesc e o altfel de iubire, vine în mod natural ca sinceritatea unui bețivan notoriu. Dacă am înnebunit, nu a observat nimeni. Voi avea parte de cea mai măruntă moarte, sunt sigur.

Capabil sunt de orice, cel puțin asta cred. Sunt diferit. Sunt ceva ce nu poate fi divizat de el însuși. Aștept să adoarmă prezentul...Vreau ca el să mă iubească, cum eu îl iubesc. Să vorbească așa cum arunc eu cuvintele înspre el. Voi vorbi pentru o singură persoană, deși iubesc încă trei. Voi nega ce am făcut, ce am citit din privirea acea rece cu care m-am întâlnit ultima dată. Poftim dovezi, sunt nebun. Părăsește-mă, viață! M-am pedepsit destul visând fără încetare.

Păstrez doar clipele frumoase, rețin amintiri și culeg cuvinte pentru ca în final să pot scrie memoriile unui om fără minte, om ce a iubit neîncetat patru persoane...Cândva, omul acela am fost chiar eu.