Mi-e dor.

„Să pleci e simplu, să nu te întorci e mai greu...”

E cald. Simt fiecare picătură de transpirație cum îmi iese prin pori și își continuă drumul pe trupul meu, marcându-l.

El e în cameră. Suntem doar noi doi. Este pentru ultima dată când ne aflăm doar noi într-o încăpere la fel de goală ca interiorul nostru. Mă privește, dar niciun gând nu i se poate citi pe chip. Niciun cuvânt nu-mi liniștește inima ce îmi zgârie pieptul ca să iasă afară.

La unison începem... El își deschide încet nasturii de la cămașa neagră, iar eu îmi trag fermoarul lateral al rochiei. Ne privim în ochi, lumea s-a stins; aud doar mișcările mecanice ale deschiderii noastre. Cămașa cade lângă picioarele sale, descoperind un piept sumbru, în a cărui cutie nu mai bate nicio inimă. Rochia mea vaporoasă de vară se desprinde de pe trupul meu și se alătură podelei, mângâindu-mi în trecere gambele. El își duce degetele spre nasturele și fermoarul pantalonilor, ca apoi să-i arunce peste cămașă. Deschid sutienul, eliberându-mi sânii. Amândoi ne scoatem ultimele piese vestimentare, rămânând goi.

Îi inspir mirosul răcoros ce i se prelinge de pe trup, dezmierdând aerul din jurul meu, aducându-mă lângă el, aproape, față în față, până când pot să îi aud genele cum se apleacă peste irișii de ciocolată și el își închide ochii. Se lasă măsurat, studiat, gol în fața mea fără de jenă.

Fără să mai stau pe gânduri, îi apuc în palme fața, simțindu-i barba de a doua zi cum parcă crește lent sub atingerea mea. E straniu de moale și îmi gâdilă buricele degetelor. Îmi trec degetul arătător peste buza sa inferioară, iar el tresare, dar nu își deschide ochii, ci așteptă să-mi termin drumul.

Îmi plimb degetele peste pielea sa. În urma atingerilor mele îi văd firicelele de păr cum se ridică, căutându-mă. Mă aplec spre el și îi sărut buzele, apăsat, ștrengar, fără să îmi iau ochii de la el. Deschide gura, iar eu îmi vâr limba printre dinții săi, căutându-i limba în tangoul suav ce îl descriu prin cavitatea sa bucală. Îi mângâi limba dulce, sugând-o, lipind-o ușor de dinții mei. Îmi petrec limba peste buza lui și o prind pentru o clipă. Geme. Mi-o scot afară, sărutându-l din nou, apoi îmi duc degetele în josul gâtului său, spre claviculă, pe piept. Îi sărut fiecare centimetru și îi urmăresc reacția.

Îi răvășesc părul de pe piept cu toate cele zece degetele ale mele, gura alunecându-mi tot mai jos, spre centru lui. Doresc să îl devorez, aici, cu totul. Îmi tremură picioarele, degetele. Mi-a fost dor să-i ating formele, dar el nu știe.

Cu genunchii pe podeaua rece îmi continui drumul, sărutând, sugând, lingând. El geme din nou și, după câteva momente, cade ușor peste mine. Mă întinde peste haine. Se uită în ochii mei și începe să-mi sărute obrajii roșii, ochii, buzele, nasul. Atunci aș fi jurat că încă mă mai iubește.

Coboară și îmi prinde în mâini sânii, iar cu limba îmi umezește sfârcurile. Îmi îndepărtează picioarele, fixându-se. Acolo, mă umple, mă sfarmă în bucățele. Gem. Uit de tot și facem dragoste de parcă în două ore Pământul se sfârșește.

Se rotește lumea în jurul meu, iar perdelele de la fereastră se zbat frenetic în câmpul meu vizual. Gemetele au pus stăpânire pe corzile mele vocale, iar trupurile ni se frământă în timp, consumându-ne. Mă copleșește greutatea sa, chipul său ce-mi apare dinaintea ochilor atât de pierdut într-o mare de plăcere.

Lipiți de podea, terminăm amândoi fără a spune nimic. Zâmbete largi, degete tremurânde măsurând roșeața ce ni s-a întins pe diferite părți ale trupului. Momentul acela pare infinit. Eu și el, pentru ultima oară în viața asta.

Apoi, cu o oarecare stângăcie, se apleacă după haine, pe care le îmbracă repede. Mă privește iar. Sunt acolo, pe podeaua rece, înghețată. Îmi aruncă un zâmbet sincer și dispare, perdelele acoperindu-i umbrele pe care le-a lăsat involuntar să-i scape.

Rămân lipită de podea, goală, sprijinindu-mi în mâini nebunia ce stă să-mi cucerească lumea. Dincolo de ușă, el nu mai e...și nu va mai fi niciodată.