În ultima vreme

În ultima vreme am rătăcit printre foi albe, aproape sfidătoare, prea subțiri pentru a-mi susține cuvintele rudimentare, am uitat să mai scriu și de aceea într-o perioadă am renunțat. Nu îmi mai aminteam cum să dezlipesc din minte imagini, ca apoi să le transform în ceva... concret, ceva peste care să arunc în treacăt privirea. De obicei aceasta mi se înțepenea într-un cuvânt care reușea cumva să mă atingă, mișcându-mă după bunul său plac, atacându-mi trupul. Un cuvânt era de ajuns pentru ca întrega mea ființă să tresară. Acum, scot de pe grumaz doar aerul prins într-un căscat lung, iar cuvintele adunate le-am dezmembrat literă cu literă trântindu-le la pământ.

Mi-am spus că am murit, căci nu pot fi viu din moment ce port mereu trecutul în mine, și totuși, oarecum, mă împăcasem cu ideea. Și așa m-am tăiat de prea multe ori pentru a scrie de-a lungul marginilor, fiindcă eu, singurul lor cititor, am fost scriitorul nebun care a încearcat să pună mâna să le schimbe în altceva. Blestemul pe care l-am ridicat singur deasupra capului, m-a ajutat să ascund atâtea secrete printre rânduri, pentru ca apoi să mă secătuiască.

Nu mi-a rămas altceva mai bun de făcut decât să îmi reanalizez poziția. Și uite-mă, încă apar pierdut într-o mare de gânduri și dorințe puternice care mă împing spre cineva. Visele unui copil inconștient mă zguduiesc din temelii, reducându-mă la simplitate...Degetele lui doresc să mă atingă, dar eu sunt prea speriat pentru a-l lăsa. Inima sa vrea să-mi găsească glasul, însă eu tot ce simt e un gol imens aici, în pântec. Dacă mi-ar deschide cămașa ar vedea că dincolo nu mai răsare nimic. Niciun suflet, nicio inimă, nicio urmă de regret. Am străbătut în lung toate amintirile pe care le-am strâns până acum, iar repetarea lor nesfârșită mi-au scuipat sufletul afară. Nevoia constantă de a mă degrada mi-a sfărmat inima, iar regretele s-au înmulțit neîncetat până când le-am uitat rostul. Aș fi vrut să îmi amintesc cine eram înainte de toate acestea, să-mi amintesc cum trebuie să iubești, dar nimic.

Eu îmi amintesc viitorul, stricând prezentul pe care ar fi trebui să-l trăiesc. Trăiesc trecutul pentru că momentan nu pot fi altcineva.

Cine sunt? Unde mi-am pierdut timpul până azi?