Ana

E o noapte caldă dincolo de balconul meu parţial iluminat. Îmi pufăi letargic ultima ţigară, întins destul de comod pe unul din fotolile improvizate, urmărind atent şi fără gânduri fumul ce-l scot pe gură.

Praful ridicat de ciurda de maşini s-a aşezat peste măsuţa plină de pahare goale, pline de un miros greu de alcool, iar geamul a devenit treptat opac. Nu e nimic, cu atât mai bine camera îmi va rămâne nepătrunsă de următorul soare. Încă mai e timp să adun toată dezordinea din micul meu sanctuar.

Iau ţigara de la gură, „Încă două fumuri” îmi zic pe un ton mulţumitor şi mă uit îndelung la ea ştiind că va fi ultima. Mirosul de tutun ars poate fi simţit doar pe balcon, Ana urând ţigările. Eh, azi m-am decis să las deoparte hobby-uri de genul şi să devin artist prin altceva. Dar ce?

Nu pot scrie decât lista de cumpărături şi bileţelele pentru Ana, pe care le scriu în fiecare duminică, înainte de slujbă.

Am încercat să dansez, dar mi s-a părut stupid să-mi balansez trupul după un ritm pe care de abia îl simt, plus că vârsta, nu tocmai propice pentru un astfel de job, nu mă ajută prea mult. Ultimul tango, dansat cu scumpa mea Ana, m-a proiectat direct în pat pentru câteva zile, cu dureri dorsale.

Gătitul! Ştiu să gătesc una, alta... Aş putea descoperi o pasiune pentru condimente! Cămara Anei e plină de oale şi oluţe, tigăi mici şi mari, zeci de linguri şi linguriţe... Dar bucătăria noastră este mică, ne-am călca în picioare, iar apoi am sfârşi într-o ceartă pentru teritoriu.

Ştiu! Muzica... Am să caut un instrument pe care să-l pot învăţa uşor, iar apoi... apoi... Oh, nu! Degeaba învăţ dacă sunt prea fricos să mă aşez frumos pe o scenă. Aş învăţa în van notele dacă am de gând să nu dau nimănui şansa de a mă auzi. Sunt un om în toată firea... În firea albă, ridat de imperfecţiuni, dar Ana şi-a găsit sufletul compatibil cu al meu. Dragostea mea, Ana! În schimb, în camera Anei, un pian acaparează toată atenţia.

Am să mă apuc de desen. Profesoara de desen mi-a lăudat propria interpretare a temei „natură moartă”. Am pictat toată foaia cu negru, lăsând deoparte exageratele forme ale conurilor aşezate în faţa noastră. Altceva nu pot desena decât „natură moartă”... Nici culorile casei nu le-am putut alege, Ana redecorând după bunul plac.

„Ultimul”... Îl sorbesc până simt căldura jarului lipindu-se de buzele mele. Mă uit în gol către covor, apoi la fumul ce-l loveşte. Nu am cu ce să îmi mai ocup timpul rămas, nu mai găsesc nici un sens vieţii de când Ana a plecat să îmi cumpere cartea mult visată pentru a 76-a aniversare a mea. Acum încerc să-mi găsesc o ocupaţie până ne întâlnim.

Pfff... Am rămas captiv! Degetele mi s-au încâlcit în părul nespălat şi plin de rămăşiţe de puf, scărpinându-mă în cap. Nu am mai găsit şamponul ce mi l-a cumpărat Ana.

Râsete se aud de pe stradă. Tineri ameţiţi îşi ademenesc prada prin flirturi ieftine. Măcar ei, în noaptea asta, vor cuprinde un trup fraged şi-l vor gusta. Eu o aştept pe Ana.

... Gata şi ţigara... O îndes în scrumieră lângă celelalte mucuri infecte. Resimt dorul Anei mai arzător ca niciodată acum când răcoarea nopţii ţine ascunsă umbra ce mă studiază de când am ieşit încrezător pe balcon. Oare pe unde umblă Ana? Mi-e atât de dor de ea... Nu găsesc nimic de făcut aici. „Ai auzit?! Nu mai am ce căuta aici, poţi să te descoperi!”

*

Ceasuri mai târziu, claxoanele anunţau altă zi aglomerată pe strada Horea. În bătaia soarelui, un obraz alb îşi savura un lung zâmbet de împlinire, iar Ana probabil ştie de ce a apărut pe gura celui ce l-a aşteptat ani de zile să-şi fumeze ultima tigară.