De mâine nu am să te mai cunosc. Nu o să-mi mai amintesc de ochii tăi încercănaţi, umpluţi cu lacrimi de regrete. Voi uita gustul cuvintelor comune şi mă voi scufunda în acid. Voi ridica de la sol pietrele ce-ţi atârnă de la baza gâtului şi le voi arunca cu putere în tine ca să-ţi poţi lăsa odată pentru totdeauna lacrimile să îţi curgă, păstrate zadarnic, ca apoi să-ţi continui drumul. Fiecare părticică atinsă de buze îşi va pierde machiajul şi va destăinui vânătăi ascunse în cruditatea trupului curajos de inutil.
Află că de mâine părul tău uşuratic îl voi cuminţii în lanţuri, iar mâinile tale mici vor rămâne goale. Îţi voi reteza degetele mărunte cu care ţii evidenţa fluturilor ce şi-au găsit zborul în interiorul tău, iar cu o palmă voi sterge zâmbetul tău fals ca să dezvălui tuturor tristul comediant. Tu adună-ţi puterea fragilă şi zguduie răzbunător poetul din mine, să cadă toate pe hârtie fără nici un resentiment.
De mâine „noi” va decădea în „eu”, dezlipindu-se complet de un nesăbuit ca tine. Voi fugi de regretele ce-ţi roiesc periodic împrejur, scoţându-mi din minte toate suspinele, toate răcnetele tale de înger gol şi infect.
Poate într-o bună zi vom mai cânta acele cântece consumate de acelaşi trist subiect, pe ale căror note ne urlam plămânii odată cu vântul, călător uitat de timp printre străduţe înguste şi lăturalnice. Până atunci uită-mi chipul, căci noi nu ne-am cunoscut defapt niciodată, lasă-mă în urmă împreună cu vorbele ce nu mai pot fii retrase nici azi, nici mâine când deja, târziu aflându-mă în noapte, azi a devenit mâine.
2 comentarii:
Dur ! Multă ură !
LostAngel
ura determina schimbarea...
ce metafore frumoase folosesti
Trimiteți un comentariu