"Mă întreb unde eram eu în acele momente și, mai ales, unde eram în mintea mea." Înainte de bărbați - Nina Bouraoui
Stăteam lângă el la un cot distanță, măsurând cu privirea tavanul înalt, perdelele vaporoase ce atingeau pereții ornați cu tablouri vechi și postere lipite undeva într-o copilărie de mult uitată. Mi se învârtea capul de la berile pe care le-am băut împreună înainte să ajungem la el, și, privind în jurul unei iubiri fără rost, mi-am zis bine, hai că vin, încă o dată, o ultimă dată, înainte să îl alung de tot din suflet.
 |
Fereastra deschisă lăsa lumina felinarelor de afară să năvălescă în cameră, descoperind un morman de haine transpirate, papucii mei uzați și, pe un scaun așezată, chitara aia mânjită de atâtea cântece a cărui muza nu am fost niciodată. În camera aceea ne ascundeam noi de restul lumii și, cotrobăind printre ungherele unei realități ce exista doar noaptea, când nu mai era nimeni împrejur, cream secrete ce nu ar fi stârnit nicio reacție de ar fi ieșit la lumina zilei. Acolo îl iubeam cumva, oarecum, de uitam tot ce îmi repetam zi de zi, sperând că următoarea dată va fi altfel.
Aproape de el, dar la mii de kilometri distanță unul de celălalt, ne fâstâceam printre cearceafuri de parcă nimic altceva nu mai conta. Ne sfârșeam oriunde reușeam și reîncepeam din nou același dans de noi nu ne cunoaștem, nu simțim nimic, nu.
Același tavan, aceiași pereți, același om ținându-mă acolo, apăsându-mi pieptul, cerându-mi de fiecare dată mai mult, aceeași eu, din nou goală, înfrigurată de ceea ce îmi va spune când va trebui să renunț la căldura acelui pat.
Prea lejer, prea fără stres, își mișca degetele peste pielea mea, lipsit de orice inhibiție, făcându-mă încă o dată să tresar, să uit tot ce mi-am repetat încă de acasă. Acele degete uscate agitându-se deasupra mea, nășteau umbre ciudate pe peretele din spatele meu, umbre a unui trecut bizar și a unui viitor inexistent. Totul mi se părea de prost gust: poveștile lui de parcă nimic nu s-a întâmplat, zâmbetul lui lărdos de bărbat ce are obligația de a încerca să mi-o tragă întâlnind un trup de femeie ce are obligația de a-l respinge pentru a nu fi catalogată curvă. Atingerile accidentale pe mână, pe picior, chiar de la intrare, de când m-a ajutat să îmi dau jos geaca.
El nu este pentru mine. Niciodată nu a fost și nu va fi vreodată. Știu asta, și totuși mă regăsesc noapte de noapte, cerșiind o iubire ce nicidecum nu o voi primi. Mă regăsesc căutându-l, visând la un trecut mai blând, unde l-aș fi întâlnit mai altfel, nu ceea ce era pe atunci.
L-am lăsat să mă dezbrace pas cu pas, de la tot ce mi-am spus înainte să ajung acolo, până mi-am găsit capul pe perna moale, sub o ploaie de gânduri ce nicidecum nu a ieșit afară. Noi nu aveam ce să ne spunem, nu mai simțeam nevoia de fi aproape și, totuși, eram încă acolo, făcând parte din acea casă, din tavan, din pereți, din mobilă, din praf, dar nu din el.
Patul strâmt cu salteaua uzată și o plapumă deja udă de sudoare, ne legăna încă o dată.Trupul meu delira sub presiunea degetelor sale, a greutății ce mă țintuia acolo. Mă acopereau doar suspinele lui, eu voiind mai mult, mai repede...mai încet, să nu se termine. Respirația lui se prelingea infinit deasupra mea, lovindu-mi tâmplele, lăsându-mă fără minte așa cum se întâmpla mereu în nopțiile când îi lăsam cuvintele să mă cuprindă, intrând apoi în mine.
Haine aruncate, corpuri umede, gânduri inutile. Stăteam acolo, stăteam lângă el la un cot distanță, măsurând cu privirea tavanul înalt, perdelele vaporoase ce atingeau pereții ornați cu tablouri vechi și postere lipite undeva într-o copilărie de mult uitată. Mi se învârtea capul de la poveștile lui de parcă nimic nu s-a întâmplat. Și am adormit în sfârșit, deși urlam în mine...încă o dată, o ultimă dată eu acolo înainte să îl alung de tot din suflet.
