miercuri, 13 aprilie 2011

Rezumatul unei relaţii eşuate


Inima mea a stat să se oprească la auzul paşilor tăi, atât de minuţios dresaţi înspre eleganţă şi sobrietate, ochii mi s-au închis involuntar, iar gura...Of! gura mi-a lungit pe toată faţa buzele într-un rânjet infernal de absurd, scoţând în drumul lor dinţii mei galbeni de la atâta cafea şi tutun... Am încercat să înghit puţina salivă ce s-a acomodat între pereţii gurii mele, dar aveam un gust atât de ciudat în gură, de parcă aş fi înghiţit toate granulele de nisip ca timpul să nu mai curgă frânt de acestea, să te lase aşa, în faţa mea, la fel de frumoasă, la fel de visătoare, pură. Gâtul meu devenise un deşert uscat, unde n-am simţit nici un vânt care să-mi mişte corzile vocale, lăsându-mă mut.

Te-ai repezit asupra mea, mi-ai luat trupul în braţe ca apoi să-mi atingi obrazul cu buzele tale suculente... Şi ce lung a fost acel drum până la ele! Mi-am întins obrazul fragil către ceva necunoscut, sălbatic. Aş fi vrut să-ţi simt buzele cum apucă şi rupe în bucăţi sufletul meu îngheţat, să mă încredinţez braţelor tale şi să-mi cedez controlul ţie, dar te-ai îndepărtat mult prea repede, prea brusc, prea departe. Mi-ai zâmbit, ezitând să mă priveşti. M-am înroşit. Nu ai observat.

După cinci paşi, te-ai aşezat la capătul celălalt al mesei, prima dată împreunându-ţi picioarele, apoi mâinile, iar chipul ţi l-ai ascuns după paharele de vin şi musafiri neimportanţi. Nu pot să-mi balansez sufletul în camera asta, unde toţi mă văd. Nu pot. Nu am voie.

Cât aş fi vrut să te iau în braţe şi te mângâi uşor, să şterg toate celelalte amprente de pe pielea ta prin săruturi. În mâini ţi-aş fi luat obrajii roşii şi te-aş fi sărutat cu aceeaşi timiditate cu care te-am sărutat prima dată. N-am să uit niciodată privirea ta. “Acum eşti cu mine!” ţi-am spus, iar tu m-ai sărutat îndelung, apoi te-ai înghesuit sub mine, gemând. Acum nici nu îmi mai poţi vorbi. Ţi-e frică.

Ultima dată când ai îndrăznit să baţi la uşa mea, am ajuns să ne scuipăm cuvinte de ocară, am blestemat timpul în care am fost avântaţi în alte direcţii ca să nu ne găsim, ne-am văzut atât de inutili şi am început să râdem printre lacrimi. Îmi amintesc cum m-ai lovit direct în inimă şi, dintr-o dată, ţi-ai urlat decizia. Turbat m-am năpostit asupra ta, te-am târât pe podea de ţi-am smuls gemete demne de milă din gura aceea, perfectă, minunată, perversă. Eu sunt de vină, te-am cunoscut când nu trebuia.

Arătai uimitor, dar n-am apucat să-ţi zic asta, fiindcă ai plecat cât mai departe de mine. Aşezată pe acel scaun, cuminte, angelică te descopereai celorlalţi în rochia pe care ţi-ai cumpărat-o înainte să ne cunoaştem, iar ei îţi pătau fiinţa cu felicitări şi săruturi. Alături era cel care a reuşit să te întâlnească înaintea mea. Ciocnea pahare cu vin cu mâna pe care şi-a îndesat o verighetă grea şi inestetică. Altături erai tu, fericită şi tristă în acelaşi timp. Când ai ajuns din nou în faţa mea, el mi-a întins mâna şi, cu un rânjet pe faţă mi-a zis că eşti soţia lui şi e cel mai fericit. Mă simţeam mizerabil.

Dar tu astăzi nu ştii să laşi decât otravă pe hainele mele, tăindu-mi fără milă respiraţia, aripile ce mă ridicau mult prea sus în visare. Voiam să-ţi spun ce simt, să strig cât mă ţin plămânii ca să audă toţi ce am îngropat în mine... De ce trebuia să mă loveşti cu acele cuvinte? De ce trebuia să mă reduci la tăcere? De ce nu m-ai lăsat să lupt pentru noi? Cine nu trebuia să afle? Puţin îţi pasă, tu nici nu ştii ce sentimente fierb în mine, fără aer, fără aripi, mă tem iarăşi să-ţi vorbesc... Inspir milă, incultură şi prostie...nebunia mi-e expusă. Tu eşti de neatins.

M-am schimbat după fiecare fiinţă stupidă care imi făcea vocea să se înece, tresar incert, vărs cafeaua peste aperitivul atent ordonat, scot pe gură prostii, tac, beau tot mai mult, mă pierd, înnebunesc...nu acesta sunt eu! Sunt doar un îndrăgostit defect.

„...Schimb în romb, ultima”. Şeptică e singurul joc la care mă pricep cu adevărat. Joc pentru că am noroc. Eu nu mai vreau alte provocări care să-mi agite ceea ce mi-a mai rămas din conştiinţă. Credeam că tu vei fi cea care mă va scuti de alte căutări febrile, mutări fără sens, schimbări, pedepse şi scrum. Ne întâlnim, jucăm, trişăm, minţim, pedepsim, râdem sau ne supărăm şi plecăm. Acesta e rezumatul unei relaţii eşuate.

Rămân printre fumul diverselor ţigări, sticle goale de bere, resturi de mâncare şi etichete mototolite, eu şi ceilalţi...la fel ca mine. Tu ...Doar o damă de inimă neagră jucată într-o mână proastă.

4 comentarii:

bizonul spunea...

Sărut mîna !
Foarte frumos ! Din păcate este un amalgam de sentimente sumbre .

Paolla spunea...

ce frumos ai scris ! :)

Nahemah spunea...

ah, absolut superb! imi place la nebunie cum ai scris si mai ales CE ai scris. si finalul ... foarte frumos, propozitia perfecta! te felicit!

Anonim spunea...

aproape perfect. greu de urmarit, destule stereotipuri, Dragut