vineri, 1 octombrie 2010

În caz că te întrebi ce mai fac



E prima seară în care îmi las adevăratele lacrimi să-mi curgă pe obraji, sătulă să afişez iar faţa unei fete care a acceptat situaţia, când destinul ei e să deţină secrete. Până acum mi-am ţinut capul ridicat ca nu cumva ele să îndrăznească să cadă, năucind tot în jurul meu, subliniind încă o dată mediocritatea ce mă descrie. Mă rezum la o amăgire continuă, pe zi ce trece devinind un nimic care, de fapt, începe să-mi placă. Acest sentiment de goliciune din interiorul meu e singura mea dovadă că ai făcut cândva parte din mine, din viaţa mea de om simplu.
Degeaba caut să învăţ din greşeli, când totul în mine strigă să trăiesc iarăşi, dar mi-e imposibil. Mi-e dor să trăiesc aşa cum se întâmpla când eram ameţită de manipulantele tale cuvinte!Mi-e dor să-ţi simt buzele cum îmi muşcă din suflet. Ştiai mereu de ce anume am nevoie să aud, aşa că mi le cântai încet la ureche ca eu să dansez pe notele tale din instinct, trupul meu înfăşurat în panglică cedându-şi controlul. Clipele acelea au devenit simple amintiri, ce le împărtăşesc doar singurătăţii.

Acum, trăiesc ca un nebun prin vise, vise intense ce mă asigură că perna rece e de fapt buzele tale, aceleaşi buze îngheţate date oricui pentru a le încălzi temporar. Ador să visez în combinaţii subtile de alb cu negru. Mă face să nu aud cum viaţa de afară îmi bate în geam prin palete de culori, mă face să nu mai tânjesc după persoana care eram înainte să te întâlnesc, mă face să uit că ieri am zis că te urăsc. Am minţit...

Dorinţa de a te vedea din nou mă constrânge să te caut iar şi iar, căci rămâi muza mea sub ai cărei umbră am reuşit într-un târziu să scriu. Rămâi un suflet plictisit ce nu a vrut niciodată să mă cruţe, folosindu-se de cel ce cândva a îndrăznit să-l considere egal şi să-l iubească, cel ce, rănit fiind după căzăturile puternice trase în urma ta, a uitat să se prezinte şi să-ţi strângă mâna. A uitat că şi tu eşti la fel ca el, nicidecum superior sau intangibil.

Primesc imbolturi cu sfaturi în pânza steagului alb ce l-am ridicat deasupra capului, opriind orice modalitate de a te contacta. Sunt ceea ce nimeni nu cunoaşte, blocată aici, printre cărţi, draperii şi praf, aşteptând nerăbdătoare schimbarea de decor a toamnei, ca să mişte ceva în mine.

Tu rămâi în braţele trecutului, rămâi cât de curând al nimănui... Eu cui rămân?

(Postare compusă pe piesa de mai jos)

Gundam Seed Destiny - Unfulfilled Feelings

8 comentarii:

cristians spunea...

frumos , talentata ...

corneliabrb spunea...

Profund ,deosebit......sensibil !!!

mihai spunea...

Ce esti asa trista, mai?
Revino la viata!

cristiandima spunea...

Te îmbrăţişez Înger pierdut!!!

bizonul spunea...

Sărut mîna !
Mi-a placut mult !

yonutr spunea...

Parca e mai aproape cerul si sufetul fara suflet danseaza in vapaia astrilor...
Tu... CUI RAMAI? :)

Bărbat la Cratiţă spunea...

Se zice ca timpul le vindeca pe toate. Acum eu pot spune ca e adevarat... Dar totul e relativ, peste cativa ani poate voi spune altceva :)
In fine, dragostea vine si trece (probabil acum deja iubesti pe altcineva), dar de fapt eu vroiam sa-ti spun ca-mi place blogul tau.

Amelian Pop spunea...

Like!